Vizită

Elena Udrea își va petrece Paștele în Bucovina

Elena Udrea, fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, își va petrece sărbătorile pascale în Bucovina

Elena Udrea, fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, își va petrece sărbătorile pascale în Bucovina. Actualul deputat al Partidului Mișcarea Populară și-a exprimat intenția de a petrece aceste sărbători în Suceava, o zonă de care se simt foarte atașată.
Corneliu Popovici, președintele PMP Suceava, nu a exclus varianta ca Elena Udrea să fie prezentă în Bucovina de Paște.
„Este posibil să fie printre bucovineni în acea perioadă. Oricum, doamna Udrea a fost mereu alături de oamenii din această zonă și în perioada când era ministru și ulterior”, a precizat Corneliu Popovici.
Deocamdată, nu se știe programul pe care fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului îl va avea la Suceava, dar cu siguranță va asista la slujba din noaptea de Paște la una din mănăstirile din Bucovina.

Recomandări

La Gura Humorului va avea loc prima ediție a festivalului „Hit Fest Bucovina”, la care sunt așteptați peste 25.000 de participanți

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Petrecere latino la Hanul Bucovinei din Câmpulung, în a doua zi de Paște: hituri din telenovele, ritmuri latino și line-up de top

Peste 1.600 de pachete alimentare oferite familiilor și persoanelor vulnerabile, sub coordonarea Asociației Institutul Bucovina

Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, organizează o nouă ediție a Târgului de Paști