Cabinetul prefectului județului Suceava, Sorin Popescu, lucrează în echipă completă. Ultimul venit în cabinetul personal al lui Sorin Popescu este consilierul județean Radu Constantin Pricope, care urmează că ocupe funcția de consilier al prefectului. La 27 de ani, Radu Pricope este cel mai tânăr consilier județean sucevean, iar la Prefectură urmează să se ocupe de problemele legate de absorbția fondurilor europene. Pricope este licențiat în drept și științe economice și are un masterat în administrație publică. În ceea ce-i privește pe ceilalți membri ai cabinetului prefectului, funcția de director de cabinet este ocupată de psihologul Monica Tataru, în timp ce în calitate de consilieri sunt angajați fostul adjunct al Inspectoratului Județean de Poliție, Mircea Smoleac – probleme de situații de urgență și siguranța cetățeanului și Iuliana Stan – problemele romilor. Cabinetul prefectului este completat de subinspectorul Bogdana Crăciun, din cadrul Poliției Suceava, care a fost cooptată în echipa lui Sorin Popescu pentru a se ocupa de problemele de aderare la spațiul Schengen.





