Purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu-Duvăz, a declarat, joi, că introducerea impozitului minim constituie o problemă, el neaducând rezultatele așteptate și trebuind rediscutat în perspectiva anului 2010. Duvăz a spus că introducerea impozitului forfetar a fost unul dintre angajamentele asumate de PSD, prin programul de guvernare.
El a criticat însă actualul impozit minim aplicat de Ministerul Finanțelor, ca variantă modificată a impozitului forfetar.
„Impozitul forfetar (în vigoare – n.r.) rămâne o problemă. Credem că trebuie rediscutat în perspectiva anului 2010, în termeni lucizi și să analizăm ce efecte a avut. Nu credem că rezultatele au fost cele așteptate, ci în multe privințe a avut rezultate negative pentru dezvoltarea acestui sector extrem de important pentru ieșirea din criză”, a afirmat Duvăz.
Firmele plătesc, de la 1 mai, un impozit minim anual cuprins între 2.200 lei (aproximativ 500 euro), dacă au venituri totale de până la 52.000 lei, și 43.000 lei (circa 10.000 euro) pentru venituri de peste 129 milioane lei.
Firmele care înregistrează profit vor plăti în continuare un impozit de 16%, dar nu mai puțin de limita minimă aferentă intervalului de venituri în care se încadrează.