Rocadă

Dumitru Pașniciuc va prelua funcția de secretar al județului

Fostul subprefect al județului Suceava Dumitru Pașniciuc va fi noul secretar al județului Suceava. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care a precizat că Pașniciuc îl va înlocui în funcție pe Dumitru Dănilă, care va ieși la pensie până la sfârșitul acestei luni. Flutur a precizat că Dumitru Pașniciuc va ocupa funcția de secretar al județului prin transfer, acesta fiind în momentul de față inspector guvernamental.
„Domnul Pașniciuc este un om care are experiență în domeniul juridic și administrativ și din acest motiv am făcut demersurile necesare la Ministerul Administrației și Internelor pentru ca acesta să preia funcția de secretar”, a declarat Gheorghe Flutur.
Actualul ocupant al acestei funcții, Dumitru Dănilă, și-a depus în cursul acestei luni dosarul de pensionare, urmând ca postul său să devină vacant în cel mai scurt timp. În aceste condiții, Dumitru Pașniciuc ar putea să preia funcția de secretar al județului începând cu data de 1 aprilie 2009. Pașniciuc a mai lucrat în cadrul Consiliului Județean Suceava în perioada 1993 – 2001, în postul de șef serviciu contencios – juridic. Din 2001, Dumitru Pașniciuc s-a transferat la Prefectura Suceava în funcția de secretar al acestei instituții. Începând cu anul 2006, Dumitru Pașniciuc a deținut funcția de subprefect al județului. El a fost înlocuit în funcție de fostul primar din Vatra Dornei Constantin Huțanu.

Recomandări

Suceveanul Cristian Șologon și-a depus demisia din funcția de secretar de stat în Ministerul Transporturilor

Suceveanul Cristian Șologon și-a depus demisia din funcția de secretar de stat în Ministerului Transporturilor
Suceveanul Cristian Șologon și-a depus demisia din funcția de secretar de stat în Ministerului Transporturilor

Șoldan după ce i-a prezentat ambasadorului Republicii Coreea, Kap-soo Rim, marile proiecte de dezvoltare din județ: „Sunt convins că Suceava va deveni tot mai atractivă pentru investitorii străini”

Ambasadorul Republicii Coreea în România va efectua o vizită oficială în județul Suceava la invitația consulului Dumitru Mihalescul

Ambasadorul Republicii Coreea în România, Excelența Sa Rim Kap-soo și consulul onorific Dumitru Mihalescul
Ambasadorul Republicii Coreea în România, Excelența Sa Rim Kap-soo și consulul onorific Dumitru Mihalescul