Pregătiri

Drumurile județene, în pregătiri pentru perioada de iarnă

Drumurile județene, în pregătiri pentru perioada de iarnă
Drumurile județene, în pregătiri pentru perioada de iarnă

Executivul Consiliului Județean lucrează la un proiect de hotărâre privind încadrarea drumurilor județene pe niveluri de viabilitate, măsură în baza căreia se va interveni pe timp de iarnă pentru deszăpezire sau combaterea lunecușului.
Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean, Eugen Constantin Uricec (foto), deszăpezirea va fi asigurată cu prioritate pe drumurile încadrate la nivelurile I și II de viabilitate, iar lucrările vor fi executate de SC Drumuri și Poduri SA.
Pe drumurile încadrate pe nivelurile III și IV de viabilitate, a arătat Uricec, se va acționa numai în cazuri deosebite sau pentru redeschiderea definitivă în perioada de primăvară. Pe aceste drumuri vor putea executa lucrări de deszăpezire sau de combatere a lunecușului agenții economici interesați, dar numai cu acordul administratorului, respectiv Direcția Județeană de Drumuri și Poduri. „Pe nivelul I de viabilitate se vor încadra drumurile care leagă județul nostru de județele învecinate, ce leagă între ele zone cu populație numeroasă care nu poate fi aprovizionată pe rute ocolitoare, zone industriale importante care trebuie aprovizionate cu materii prime, alimente sau forță de muncă.
Pe nivelul noi de viabilitate se vor încadra drumurile care leagă centrele de comune cu orașele, sau centrele de comună între ele, drumurile care se racordează la drumurile naționale și asigură accesul spre frontieră, precum și drumuri care traversează zone turistice. Nivelul trei de viabilitate cuprinde restul drumurilor județene unde se intervine cu mijloace locale sau în caz de necesitate.
Nivelul patru de viabilitate cuprinde sectoare de drumuri cu trafic redus pentru care cheltuielile pentru menținerea în stare de viabilitate sînt mari și nu pot fi justificate economic”, a declarat Uricec. El a precizat că din totalul de 1136 de kilometri de drumuri județene, circa 800 de kilometri vor fi încadrați în nivelurile I și II de viabilitate.

Recomandări

Șoldan anunță investiții noi în modernizarea drumurilor județene și un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Izvoarele Sucevei

Gheorghe Șoldan anunță șase noi investiții majore în modernizarea a trei drumuri județene și construirea sau reabilitarea a patru poduri

Toate drumurile din județul Suceava sunt deschise circulației rutiere. Drumarii, Poliția și ISU Suceava acționează în permanență pentru menținerea viabilității drumurilor