Președintele PSD, Liviu Dragnea, spune că prin reintroducerea votului în două tururi pentru alegerea primarilor politicienii ”riscă să arunce țara în aer”, liderul PSD ironizând PNL și spunând că un coleg de-al său a propus alegeri pentru Primăria București „până iese Bușoi”, informează Mediafax. Prezent joi la Sinaia, unde va avea loc Comitetul Executiv Național al PSD, Liviu Dragnea a afirmat, la ședința grupului social-democrat din Camera deputaților, că reintroducerea votului în două tururi de scrutin este ”o năstrușnicie”, în acest context președintele PSD ironizându-i pe liberali, transmite corespondentul MEDIAFAX.





