La un pas de tragedie

Două tinere, accidentate de o mașină scăpată de sub control

Două tinere, una în vârstă de 15 ani și una de 18 ani, au fost lovite de o mașină în timp ce se deplasau pe marginea șoselei. Evenimentul rutier s-a petrecut sâmbătă seara, în jurul orei 21.30, pe DN 2E, în Vicovu de Sus.
Din ancheta poliției rezultă că șoferul, Ionel S., în vârstă de 21 de ani, localnic, a efectuat o depășire, moment în care le-a acroșat pe cele două tinere, care circulau pe partea stângă a carosabilului. Victimele nu au fost lovite în plin, scăpând cu leziuni care nu le pun viața în pericol.
Șoferul a fost verificat cu etilotestul, rezultând că nu a băut.

Recomandări

În Liteni încep lucrările la prima creșă din acest oraș, o investiție de 11 milioane de lei pentru sprijinirea familiilor tinere

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri

Sara Sofronia, în vârstă de 13 ani, are nevoie de o operație care îi poate schimba viața. Ea suferă de o deformare progresivă a coloanei vertebrale