Două femei care își țineau bebelușii în brațe, accidentate de o mașină, în apropiere de Sibiu



Două femei și bebelușii lor, unul de trei și celălalt de șase luni, au fost răniți, marți după-amiază, în apropiere de municipiul Sibiu, după ce o mașină a ieșit de pe șosea și le-a lovit pe femei, care își țineau copiii în brațe, starea micuților nefiind gravă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Sibiu, Anca Bloancă, accidentul s-a produs pe drumul județean care leagă municipiul Sibiu de orașul Cisnădie, iar doi bebeluși au fost răniți, ei fiind ținuți în brațe de mamele lor în momentul accidentului.
„Din cercetările făcute, se pare că un autoturism care nu a păstrat distanța regulamentară, în încercarea de a evita un alt autoturism care circula regulamentar, a părăsit carosabilul intrând pe acostament, unde a lovit două femei și doi bebeluși, unul de trei luni și altul de șase luni”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Anca Bloancă, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Sibiu.
Potrivit sursei citate, primul ajutor a fost acordat de un echipaj al Crucii Roșii Sibiu, care se întorcea de la concursul „Sanitarii Pricepuți” din Cisnădie, apoi cei doi micuți au fost duși cu un echipaj SMURD la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, unde au rămas sub supraveghere, starea lor nefiind gravă.
Anca Bloanca a declarat că acele două femei au primit și ele îngrijiri medicale în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Sibiu, dar nu a fost necesară internarea lor.