Două eleve din Suceava vor reprezenta județul la un concurs național pe teme de protecție a consumatorului



Șefa Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, Elena Oanea
Șefa Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, Elena Oanea

Două eleve din Suceava, Alexandra Gora, de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” și Andreea Maxim de la Colegiul Agricol Fălticeni vor reprezenta județul la faza națională a concursului „Alege, e dreptul tău!”, care va avea loc la București la sfârșitul lunii aprilie.
Cele două eleve au fost primele la faza județeană a competiției, etapă care s-a derulat pe 17 martie 2012 și a fost organizată de către Inspectoratul Școlar Suceava și Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Suceava (CJPC). Competiția a avut loc la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, iar la concurs au participat elevi din clasele IX-XI de la colegiul gazdă, Colegiul „Alexandru cel Bun”, Gura Humorului, Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, Colegiul Tehnic „Petru Mușat”, Suceava, Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu”, Suceava, Colegiul Agricol Fălticeni, Colegiul Silvic Bucovina, Câmpulung Moldovenesc și Liceul particular nr.1 Suceava.
Concursul a constat în două probe, un test grilă cu întrebări din legislația specifică protecției consumatorilor și prezentarea unui eseu cu tema „Informarea corectă, clară și precisă a consumatorilor. Publicitatea înșelătoare”.
Șeful Comisariatului județean pentru Protecția Consumatorilor, Elena Oanea, a declarat „am remarcat modul serios în care elevii s-au pregătit pentru acest concurs, eseurile originale și foarte interesante care au fost prezentate și, prin urmare, interesul pe care această problematică îl reprezintă pentru tânăra generație”.