Obstacole pe drum

Două accidente grave, după lăsarea întunericului, din cauza unor căruțe nesemnalizate

Două accidente din care a rezultat vătămarea corporală gravă a două persoane, petrecute joi, după lăsarea întunericului, au avut în prim-plan căruțe nesemnalizate, pe care conducătorii auto nu le-au observat la timp. Un prim accident s-a petrecut în jurul orei 17.15, pe DJ 208D, pe sensul de mers dinspre Mitocu Dragomirnei spre Suceava, la intersecția cu drumul local de acces spre iazul Lipoveni.
Din ancheta polițiștilor rutieri rezultă că Daniel Tolea, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Suceava, aflat la volanul unui autoturism Renault, care circula spre Suceava, a intrat în coliziune față-spate cu un vehicul cu tracțiune animală condus de Mihai Albotă, în vârstă de 58 de ani, din municipiul Suceava.
„Faetonul era încărcat cu deșeuri rășinoase care depășeau în lungime vehiculul, iar încărcătura nu era semnalizată corespunzător pe timp de noapte, cu dispozitiv fluorescent-reflectorizant”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Șoferul a tras de volan stânga, însă partea din dreapta a mașinii sale a intrat în încărcătură.
În urma impactului, Ionela C., în vârstă de 25 de ani, din municipiul Suceava, pasageră pe locul din dreapta în autoturism, a suferit leziuni grave. O bucată din lemn a pătruns prin parbriz în partea dreaptă și i-a intrat tinerei în torace. Aceasta a fost operată de urgență.
Conducătorul vehiculului cu tracțiune animală a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Al doilea accident rutier, cu un scenariu foarte asemănător, s-a înregistrat joi, în jurul orei 18.45, pe DJ 209A, pe raza comunei Mălini.
Din ancheta poliției rezultă că Toader Norocel, în vârstă de 73 de ani, din comuna Mălini, aflat la volanul unui autoturism VW, a fost orbit de un autoturism care se deplasa din sens opus, moment în care a intrat în coliziune cu un atelaj hipo nesemnalizat, care se deplasa în fața sa.
În urma impactului, căruțașul, Grigore Moraru, în vârstă de 64 de ani, din Mălini, a fost rănit, el fiind transportat și internat la Spitalul municipal Fălticeni, având o fractură de gambă.

Recomandări

A vrut să întoarcă mașina fără a se asigura și a provocat un accident cu trei victime, printre care și un copil de doar un an

Ritm lent de judecare în procesul care îl privește pe autorul unui accident dramatic, petrecut exact acum un an