Scene de coșmar

Doi tineri, arestați pentru că au intrat în casă peste o femeie de 56 de ani și au violat-o

Doi tineri, unul în vârstă de 21 de ani și unul de 16 ani, ambii din Probota – Dolhasca, au fost arestați preventiv, în ultima zi a anului 2015, pentru comiterea infracțiunilor de „viol”, „violare de domiciliu” și „furt”, victima lor fiind o femeie în vârstă de 56 de ani peste care au intrat în casă. Fapta a fost comisă în seara zilei de 28 decembrie, însă Poliția orașului Dolhasca a primit o sesizare abia a doua zi, în jurul orei 13.30.
Din ancheta derulată de poliție rezultă că femeia în vârstă de 56 de ani se afla singură în casa sa din satul Probota, iar în jurul orei 21.00 a auzit bătăi în ușa de la intrare. Femeia a deschis ușa, moment în care doi tineri au prins-o de mâini și au dus-o cu forța într-o cameră. Femeia a fost lovită de mai multe ori și trântită pe un pat, unde a fost obligată să întrețină relații sexuale. După ce și-au satisfăcut poftele bolnave, cei doi atacatori au luat din casă o serie de bunuri și au fugit. Femeia nu a anunțat imediat poliția, precizând ulterior că îi era foarte frică, deoarece a fost amenințată și, în plus, nici nu are telefon mobil.
Ancheta din acest caz a fost preluată de ofițerii de la Serviciul de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, care au întocmit un cerc de suspecți. Femeia a fost examinată medico-legal, fiind identificate numeroase leziuni produse prin violență, cu o dispunere care a indicat în mod clar agresiunea sexuală. Victima a fost diagnosticată cu leziuni care necesită în jur de 12 zile de îngrijiri medicale.
Pe 30 decembrie, anchetatorii i-au reținut pe Ionuț Dumitru Colibă, în vârstă de 21 de ani, și Vasile Ioan Ciurariu, de 16 ani, față de cei doi fiind pusă în mișcare acțiunea penală pentru comiterea infracțiunilor de „viol”, „violare de domiciliu” și„furt calificat”.
După ce a administrat probatoriul, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni a decis ca cei doi să fie înaintați în fața unui magistrat de la Judecătoria Fălticeni, cu propunere de arestare preventivă. Pe 31 decembrie, Judecătoria Fălticeni a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor doi tineri.
Cei doi au solicitat, prin avocatul din oficiu, luarea măsurii mai blânde a arestului la domiciliu, însă magistrații au respins această variantă.

Recomandări

Un individ care a incendiat mai multe anexe de la Cantonul Silvic Varvata, arestat pentru că a refuzat să se prezinte la instanță

Ritm lent de judecare în procesul care îl privește pe autorul unui accident dramatic, petrecut exact acum un an

Unul l-a strâns de gât și celălalt l-a amenințat cu un topor pe un bărbat de la care au furat 7.000 de lei