Doar 29% dintre români au economisit în 2008 pentru a-și asigura un sprijin financiar în viitor



Doar 29% dintre români au economisit în 2008 pentru a-și asigura un sprijin financiar sigur pentru viitor, cei mai prevăzători fiind locuitorii Capitalei și cei din zona Dobrogei 38% și, respectiv, 35%, potrivit rezultatelor unui studiu realizat de Henley Centre Headlight Vision pentru grupul Aviva. „Contextul economic internațional i-a pus pe gânduri pe majoritatea românilor, însă puțini sunt cei care au și acționat în concordanță. Cei mai prevăzători sunt bucureștenii și dobrogenii, 38% și, respectiv, 35%, declarând că au făcut economii pentru situațiile neprevăzute, iar pe primul loc în topul regiunilor care nu economisesc se află locuitorii Moldovei – 75% nu au economisit și nici nu plănuiesc să își schimbe comportamentul în viitorul apropiat”, se arată într-un comunicat al Aviva Asigurări de Viață remis, marți, agenției MEDIAFAX.
Dintre cei care au reușit să pună banii deoparte, doar 7% au economisit cel mult 100 euro/an. În același timp, doar 4% dintre respondenți au declarat că au economisit peste 1.500 euro/an, peste 10% dintre aceștia fiind bucureșteni.
„Printre motivele principale care îi împiedică pe români să economisească se numără faptul că nu își pot permite (64%), creditele mari pe care le au în prezent (18%), lipsa încrederii în produsele financiare (13%), riscul de a-și pierde banii investiți (12%) sau faptul că preferă mai mult să cheltuiască banii decât să-i economisească util (7%)”, se spune în comunicat.
În privința viitorului cei mai optimiști rămân tinerii cu vârsta cuprinsă între 25-34 de ani, 35% dintre aceștia consideră că situația se va schimba în bine și că vor avea posibilitatea de a pune bani deoparte pentru situații neprevăzute.
Sondajul Consumer Attitudes to Savings a fost întreprins în 2008 în 25 de țări.
Începând din 2006 România a fost inclusă în studiu. Țările în care a avut loc cercetarea în 2008 sunt România, Franța, Irlanda, Lituania, Spania, Ungaria, Cehia, Italia, Polonia, Rusia și Turcia.
Asigurătorul britanic Aviva este prezent pe piața românească din anul 2000, prin Aviva Asigurări de Viață, Aviva Fond de Pensii, care activează pe piața fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II), și Aviva Investors România (fosta Certinvest), societate de administrare a activelor, achiziționată în septembrie 2007.
Compania are un capital social de 132,5 milioane de lei, controlat de Aviva International Holding Limited (Marea Britanie) – 99,9998% și CGU România Holdings SRL – 0,0002%.
Cu activități în acest domeniu din anul 1696, Aviva este unul dintre cele mai mari grupuri financiare din Marea Britanie.