DNA a cerut încă două mandate de arestare preventivă pentru Sebastian Ghiță

Procurorii DNA Ploiești au cerut, miercuri, două noi mandate de arestare preventivă pe numele fostului deputat Sebastian Ghiță, cererile fiind trimise Tribunalului Prahova și Înaltei Curți de Casație și Justiție, transmite corespondentul MEDIAFAX.Potrivit reprezentanților DNA Ploiești, cererea de arestare preventivă trimisă către Înalta Curte de Casație și Justiție a fost făcută în dosarul cumnatului fostului premier Victor Ponta, Iulian Herțanu,în care omul de afaceri este acuzat de sprijinirea unui grup infracțional organizat.

Recomandări

Primarul din Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, pus în libertate de Înalta Curte a României în dosarul în care era condamnat definitiv

Încă un doctor a ajuns în arest. Procurorii de la DIICOT au cerut arestarea sa într-un dosar privind droguri și regimul substanțelor interzise

Ofensivă a Poliției Suceava față de șoferii băuți și fără permise. Rețineri una după alta și două mandate de arestare pentru 30 de zile

Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa
Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa

Tânăr beat și fără permis, în arest după ce a sustras o mașină și a provocat un accident cu trei răniți