Dosar penal

Dinamită, găsită de polițiști într-o casă din Stulpicani

Mai bine de jumătate de kilogram de dinamită a fost găsită într-o casă din comuna Stulpicani, informează IPJ Suceava.
Miercuri, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase, însoțiți de polițiști de la Frasin, au descins la locuința lui Dumitru S., în vârstă de 53 de ani, având informații că acesta deține ilegal la domiciliu o cantitate de dinamită.
Bănuielile oamenilor legii s-au confirmat, în casa respectivului fiind găsite 600 de grame de dinamită și trei capse electrice cu reufori.
Din primele cercetări, a rezultat că dinamita și capsele electrice au fost procurate în primăvara acestui an, de fiul suspectului, Constantin S., în vârstă de 25 ani, care le-a adus la domiciliu cu intenția de a le folosi la săparea unei fântâni.
„Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului materiilor explozive pentru stabilirea împrejurărilor în care s-au procurat sau sustras materiile explozive în cauză”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Ionuț Epureanu.

Recomandări

A furat o sumă considerabilă din casa medicului de familie al propriilor copii. Ulterior a ”vizitat” și locuința unui notar

Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți
Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți

Unul dintre suspecții furtului de 1,4 milioane de euro din casa unui notar public, arestat din nou pentru un alt furt

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro
Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro

Polițiștii au vrut să evacueze un bătrân din calea unui incendiu care se extindea, dar l-au găsit mort în casă