Investiție

Din toamnă, în Suceava se va deschide o nouă grădiniță cu program prelungit

Începând cu anul școlar viitor, în Suceava va funcționa o nouă grădiniță cu program prelungit, înființată de Liceul Particular Nr.1. Instituția de învățământ este situată în municipiul Suceava, în zona Uzinei Electrice, iar investiția a fost, potrivit directorului Școlii Particulare Nr.1, Dan Lohănel, de aproape un milion de euro. „Banii investiți au fost ai școlii, adunați din taxele elevilor”, a mai declarat directorul Lohănel.
Grădinița va avea aproximativ 100 de locuri și, potrivit lui Dan Lohănel, se intenționează să se înființeze câte o grupă de câte 25 de locuri pentru fiecare nivel de pregătire.
Dan Lohănel a spus că până la jumătatea lunii iunie trebuie să trimită la București, la Ministerul Educației, dosarul pentru acreditarea instituției de învățământ pe care intenționează să o deschidă în toamnă. „Întreaga documentație trebuie trimisă până pe 15 iunie la Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar pentru acreditare. Dacă nu depunem documentația la timp, pierdem dreptul de a face înscrieri”.
Clădirea în care va funcționa grădinița este finalizată, iar Dan Lohănel a spus că „mai trebuie doar utilată și mobilată, dar până în toamnă se va termina totul și sperăm să ne începem activitatea”.

Recomandări

CJ Suceava a aprobat cel mai mare buget din istoria instituției, cu o sumă de peste un miliard de lei, din care majoritatea fondurilor merg la investiții

Primarul din Șcheia, Cristinel Burac, anunță că în satul Sf. Ilie se va construi o grădiniță nouă cu trei grupe

Târgul Toamnei la Grădinița cu Program Prelungit „Prichindel” Suceava – un eveniment al culorilor, tradițiilor și bucuriei copilăriei

Primăria Dumbrăveni le-a oferit preșcolarilor din comună o nouă grădiniță modernă, inaugurată în prima zi a noului an școlar