Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat, marți, că având în vedere semnale primite din UE, nu este de acord ca România să fie invocată, în campania pentru PE, în dezbateri „politicianiste” pentru „măsuri restrictive cu caracter populist”. „Având în vedere semnalele primite din zona Uniunii Europene, ca ministru de Externe al României nu pot fi de acord ca România să fie invocată în dezbateri politicianiste din alte state ca motivație pentru limite de acțiune sau măsuri restrictive cu caracter populist”, a mai spus el, reamintind că România a devenit un „membru demn” al UE după negocieri dificile și reforme „uneori dureroase” și beneficiind de consimțământul tuturor statelor.
El a adăugat că MAE va urmări cu cea mai mare atenție mesajele politice din această campanie electorală europeană și va reacționa la nivel diplomatic cu toată convingerea pentru ca imaginea și interesele României să nu fie afectate.
Ministrul a precizat că argumentul de a folosi în mod populist și politicianist imaginea României și a românilor din străinătate, precum și a unor decizii ale UE din trecut, ca și argumente de campanie nu reprezintă, din perspectiva MAE, o abordare europeană.
„Vom reacționa chiar dacă se va pune în discuție, eventual, explicația unei retorici care ține de momentul electoral”, a mai spus Diaconescu.
El a adăugat că Guvernul României este perfect conștient de obligațiile asumate în cadrul UE.
„Considerăm totodată că eforturile și determinarea României în îndeplinirea în totalitate a condiționalităților în cadrul clauzei de salvgardare pe justiție sunt argumente puternice pentru o relație constructivă de cooperare cu statele UE și, evident, cu CE. În aceeași măsură, ca membri ai UE, ne așteptăm din partea Comisiei Europene, a statelor membre, la o atenție adecvată la preocupările și solicitările pe care România le exprimă în legătură cu subiecte care pot afecta interesele țării noastre”, a subliniat ministrul.