Demisia lui Victor Ponta din funcția de prim-ministru a ajuns, miercuri seară, la Președinție, în același document fiind înaintată și propunerea ca Mircea Dușa să fie premier interimar, conform unor surse oficiale, scrie Mediafax.Mircea Dușă, propus de Victor Ponta premier interimar, spune că așteaptă să vadă dacă președintele Klaus Iohannis va fi de acord cu această nominalizare.”Am avut în cursul acestei dimineți o discuție cu președintele partidului domnul Dragnea și cu primul ministru legat de gestionarea ca premier interimar. Să vedem dacă domnul președinte va accepta. Aștept să văd dacă domnul președinte va fi de acord cu nominalizarea mea ca premier interimar”, a spus Dușa.

