Raportat la numărul de elevi

Deficit de șapte medici și 15 asistente la cabinetele școlare din municipiul Suceava

Asigurarea asistenței medicale pentru elevi prin intermediul cabinetelor școlare este mult sub necesar, atât în municipiul Suceava, cât și la nivelul întregului județ. În municipiul reședință de județ rețeaua școlilor gimnaziale și liceelor de stat cuprinde 21 de unități de învățământ și există doar zece cabinete medicale școlare și opt cabinete stomatologice. Un alt cabinet medical școlar funcționează pentru studenți, la Universitatea ”Ștefan cel Mare”. Însă nici măcar acestea nu au tot personalul necesar. Din cele 61 de posturi pe care le are Compartimentul de Medicină Școlară din cadrul Direcției de Asistență Socială a Primăriei Suceava, sunt ocupate doar 53. Sunt vacante trei posturi de medic și patru de asistent medical.
Dacă ar fi să se respecte cu exactitate norma de personal, raportat la numărul de elevi, deficitul este de șapte medici și 15 asistente medicale.
Consiliul Local Suceava a aprobat, în ședința de la sfârșitul lunii februarie, valoarea contractului pentru finanțarea din bugetul local a cheltuielilor de personal, medicamente și materiale sanitare necesare desfășurării activității din cabinetele medicale școlare. Aceasta se ridică la 2,512 milioane lei, pentru perioada ianuarie-decembrie 2016.
Contractul a fost încheiat între Direcția de Sănătate Publică și Consiliul Local Suceava, în baza contractelor de muncă ale personalului din cabinetele de medicină generală și școlară, a listei de medicamente și materiale necesare, potrivit baremului, a autorizațiilor de funcționare pentru cabinete, a asigurării de răspundere civilă pentru personalul medical și centralizatorului cheltuielilor de personal.
În ceea ce privește cabinetele medicale școlare la nivelul întregului județ, în majoritatea localităților din mediul rural nici o unitate școlară nu are cabinet medical. Asistența medicală este asigurată prin cabinetele medicilor de familie.

Recomandări

RENOVARE ENERGETICĂ MODERATĂ A CLĂDIRII ȘCOLII PRIMARE DIN LOCALITATEA PLUTONIȚA, ORAȘ FRASIN, JUDEȚUL SUCEAVA

Prof. univ. habil. dr. Andrei Lobiuc, de la Facultatea de Medicină și Științe Biologice, USV: „Educația, sub toate formele sale, este cel mai motivant concept”

Dezvoltarea cooperării instituțiilor medicale în vederea creșterii prevenției, diagnosticării și tratamentului cancerului de sân-PREVENȚIE”, ID ROUA00363

Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din Orasul Milisauti, judetul Suceava