Atenții

Declarații publice de apreciere pentru prefect, de la primarul Lungu

Ion Lungu a declarat că dintre cei opt prefecți de Suceava cu care a avut de-a face, cu Florin Sinescu are cea mai bună colaborare
Ion Lungu a declarat că dintre cei opt prefecți de Suceava cu care a avut de-a face, cu Florin Sinescu are cea mai bună colaborare

Primarul de Suceava, Ion Lungu, l-a surprins, ieri, pe prefectul Florin Sinescu declarându-i public, la finalul ședinței de bilanț al activității pe anul trecut a Prefecturii Suceava, că este prefectul cu care a avut cea mai bună colaborare. „Nu vreau să vă culeg scamele, domnule prefect, dar cu dumneavoastră am avut cea mai bună colaborare dintre toți prefecții cu care am lucrat până acum”, a declarat Ion Lungu.
De asemenea, primarul Lungu (PDL) i-a adus prefectului Sinescu (susținut de PSD) mulțumiri pentru ajutorul acordat instituțional și a precizat că dintre cei opt prefecți cu care a avut de-a face, cu Sinescu a lucrat cel mai bine.
De altfel, acest lucru se vede și din raportul prezentat de prefectul Sinescu, ieri, din care reiese că Primăria Suceava nu este pe lista unităților administrativ teritoriale care au ridicat probleme în instanță în legătură cu actele administrative adoptate. În exercitarea controlului de legalitate asupra unui număr de 49.923 de acte administrative emise/adoptate în cele 114 unități administrativ-teritoriale din județ și Consiliul Județean Suceava, în anul 2013, Prefectura a formulat 16 acțiuni la instanța de contencios administrativ, după cum urmează: Rădăuți pentru patru hotărâri de consiliu local, Vatra Dornei pentru două hotărâri de consiliu local și o dispoziție de primar,Șcheia pentru trei hotărâri de consiliu local,Râșca – două hotărâri de consiliu local,Ulma – o hotărâre de consiliu local, Broșteni – o hotărâre de consiliu local, Slatina – două dispoziții de primar.

Recomandări

Prefectul Bogdan Păstrăv a început demersurile pentru a rezolva problema celor aproape 1.000 de gospodării din zona de munte care nu mai au unde să vândă laptele

Fostul prefect Traian Andronachi aruncă nebunia cozilor la plata abonamentelor de parcare în curtea Primăriei Suceava

Mesaj tăios al fostului primar Ion Lungu, referitor la angajările de la TPL și situația din PNL Suceava

Ion Lungu spune că transportul public din Suceava și din Zona Metropolitană sunt proiecte realizate din perioada în care a fost el primar al municipiului
Ion Lungu spune că transportul public din Suceava și din Zona Metropolitană sunt proiecte realizate din perioada în care a fost el primar al municipiului