O decizie cu privire la aderarea României și Bulgariei la Schengen urmează să fie amânată din nou, deoarece nu urmează să fie introdusă pe agenda reuniunii miniștrilor europeni de săptămâna aceasta, potrivit unor surse la curent cu situația, citate de postul bulgar național de radio (BNR), informează Mediafax.Guvernul bulgar și-a exprimat în repetate rânduri speranța ca o aderare parțială la Schengen să fie supusă unui vot în cadrul reuniunii ordinare a Consiliului pentru Justiție și Afaceri Interne (JAI) dinperioada 8-9 octombrie.Însă pe agenda reuniunii se află doar probleme referitoare la criza refugiaților și controlul la frontiere.





