Un aparat de zbor de mici dimensiuni s-a prăbușit, duminică seară, în apropierea aerodromului din localitatea dâmbovițeană Nucet, pilotul fiind rănit, iar planorul fiind avariat, transmite corespondentul MEDIAFAX.Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dâmbovița, aparatul de zbor – un planor cu motor – efectua un zbor de agrement și decolase de pe un aerodrom de la Chitila.La un moment dat, pilotul a încercat să facă o manevră, cel mai probabil să întoarcă aparatul, iar planorul a atins solul cu una din aripi și a căzut.În urma impactului, aparatul de zbor nu a luat foc, însă pilotul a fost rănit.El a suferit un traumatism cranio-cerebral și o fractură, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște.Zona în care s-a produs accidentul este supravegheată de pompierii de la ISU Dâmbovița.





