Natalitatea a fost în creștere în luna august, fiind înregistrate cu 511 nașteri mai multe decât în iulie, iar numărul căsătoriilor a crescut cu peste 4.900, informează, luni, Institutul Național de Statistică (INS), citat de Mediafax.În luna august au fost înregistrate 21.051 de nașteri, cu 511 mai multe decât în iulie și 19.277 de decese, cu 1.149 mai puține comparativ în luna precedentă.”Sporul natural a fost pozitiv în luna august, de 1.774 persoane (născuții-vii având un excedent față de decedați), la fel ca în luna iulie. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna august a fost de 122, în scădere cu 15 față de luna iulie 2015 (137 decedați sub 1 an)”, se arată într-un comunicat de presă al INS.La oficiile de stare civilă s-au înregistrat, în august, 22.701 căsătorii, cu 4.910 mai multe decât în iulie și au fost pronunțate, prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii 202/2010, 2.373 de divorțuri, cu 144 mai multe decât în luna precedentă.În luna august, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, numărul nou-născuților a fost mai mare cu 5.151, iar cel al persoanelor care au decedat a fost cu 53 mai mare.”Sporul natural a fost pozitiv în luna august 2015 (1.774 persoane – date provizorii). În luna august 2014, sporul natural a fost negativ (3.324 persoane – date semi-definitive). Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu 24 mai mic în luna august 2015, decât cel înregistrat în luna iulie 2014″, a precizat INS.Numărul căsătoriilor a fost cu 1.396 mai mic în august 2015 comparativ cu aceeași lună a anului trecut, iar prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii 202/2010 s-au pronunțat cu 899 mai multe divorțuri.





