Volei

CSM Suceava are punctaj maxim după primele patru etape

După patru etape disputate în acest sezon al seriei est din Divizia A2 la volei masculin, echipa Clubului Sportiv Municipal Suceava a reușit să acumuleze punctaj maxim în clasament, după tot atâtea victorii obținute în această primă jumătate a turului de campionat. La finalul acestei săptămâni, elevii antrenorului Victor Pancu trebuiau să evolueze din nou în fața propriilor suporteri, la sala Unirea, dar în această etapă cu numărul cinci vor sta și asta deoarece adversarul ce urma să vină la Suceava, Niro Guard București s-a retras din competiție, înainte de startul acestui sezon al diviziei secunde. Din cauza acestei pauze de două săptămâni, echipa CSM Suceava a încercat în aceste zile să-și găsească un adversar pentru un meci de pregătire care să suplinească lipsa meciului din campionat, dar toate echipele ce ar fi putut accepta meciul test sunt prinse în competiția Diviziei A1 sau A2. Până la urmă, antrenorul Victor Pancu a reușit să ajungă la o înțelegere cu prim divizionara LPS VCM Piatra Neamț și va juca marți, pe terenul acesteia un meci test, prilej cu care sucevenii au ocazia să se obișnuiască din nou cu o sală mare, asemănătoare celei în care vor evolua în etapa viitoare. Sâmbăta, 5 noiembrie, formația CSM Suceava va relua campionatul cu cel mai greu meci din acest tur de campionat, pe terenul liderului Rapid București, echipă ce are și ea până în prezent patru victorii din tot atâtea meciuri disputate, dar stă puțin mai bine la setaveraj.

Recomandări

Echipa de handbal a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava joacă finala pentru al nouălea titlu universitar consecutiv

Șoimii Gura Humorului și Cetatea Suceava abordează etapa a treia din play-off de pe primele două poziții ale clasamentului