CSAT a amânat, marți, aprobarea planului de înzestrare a Armatei, pentru o ședință viitoare, după ce acesta va fi discutat în Guvern, a anunțat Președinția, care a precizat, însă, că a fost adoptată Strategia de înzestrare a Armatei. Președinția informează că CSAT a adoptat Strategia de înzestrare a Armatei, care stabilește obiectivele și prioritățile pe termen mediu și lung ale înzestrării și care reprezintă, totodată, baza pentru elaborarea planului de înzestrare a Armatei și a programelor multianuale.
„În ceea ce privește planul de înzestrare a Armatei României pe termen scurt și mediu 2010 – 2015, aprobarea documentului a fost amânată pentru o ședință viitoare a Consiliului, după ce acesta va fi discutat în cadrul Guvernului. De asemenea, CSAT a aprobat două memorandumuri referitoare la semnarea unor acorduri privind protecția informațiilor clasificate din domeniul apărării între Ministerul Apărării Naționale din România și instituțiile similare din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Republica Armenia”, se arată în comunicatul Președinției, remis după ședința CSAT.
Directorul Serviciului de Informații Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, a prezentat o informare cu privire la starea de securitate din zone cu potențial terorist major, altele decât Orientul Mijlociu, și potențialii factori de risc pentru România.
La ședință au participat președintele Senatului, Mircea Geoană, primul-ministru Emil Boc, ministrul Administrației și Internelor, Dan Nica, ministrul Apărării Naționale, Mihai Stănișoară, ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, ministrul Justiției și Libertăților Cetățenești, Cătălin Marian Predoiu, ministrul Finanțelor Publice, Gheorghe Pogea, ministrul Economiei, Adriean Videanu, directorul Serviciului Român de Informații, George-Cristian Maior, directorul Serviciului de Informații Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, șeful Statului Major General, amiral Gheorghe Marin, consilierul prezidențial pentru relații internaționale, Anca Ilinoiu, secretarul CSAT, general-locotenent Ion Oprișor, și purtătorul de cuvânt al președintelui României, Valeriu Turcan.
CSAT a adoptat Strategia de înzestrare a Armatei României, document care stabilește obiectivele și prioritățile pe termen mediu și lung ale înzestării și care reprezintă, totodată, baza pentru elaborarea planului de înzestrare a Armatei și a programelor multianuale.