Miercuri, în jurul orei 18.15, Poliția Comunală Șcheia a fost sesizată despre faptul că la Spitalul Județean Suceava s-a prezentat o femeie de 48 ani, din comuna Șcheia, împreună cu un copil în vârstă de 11 luni, pe care-l are în plasament și care duminică, 9 februarie, a suferit mai multe arsuri pe corp.
La fața locului s-a deplasat un echipaj mixt poliție-jandarmi, care a constatat că femeia are spre creștere, în plasament, doi copii cu vârstele de 9 ani, respectiv 11 luni.
Duminică, între orele 18.00-19.00, în timp ce aceasta se afla la bucătărie, copilul de 11 luni s-a urcat pe o treaptă din dreptul aragazului și a tras de mânerul unui recipient cu apă fierbinte, vărsând o parte din lichid peste el.
Femeia a declarat că inițial a crezut că-l poate trata la domiciliu, cu diverse medicamente, prezentându-se la spital trei zile mai târziu.
„În cauză se efectuează cercetări față de cea în cauză sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând să se dispună procedural. Despre producerea evenimentului a fost sesizată și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Suceava”, se precizează în comunicatul poliției.






