Un tânăr în vârstă de 26 de ani, din satul Bobeica, comuna Izvoarele Sucevei, a fost arestat preventiv, ieri, de Tribunalul Suceava, după ce în urma percheziției efectuate la domiciliul său, săptămâna trecută, au fost identificate cantități mari de țigări de contrabandă, aproape o mie de cartușe pentru arme letale, plus alte mijloace de supraveghere și orientare pe timp de noapte, specifice activităților de contrabandă.
Interesant în acest caz este că Judecătoria Câmpulung Moldovenesc respinsese propunerea de arestare preventivă înaintată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc. Mai mult, inculpatul a fost lăsat în libertate fără vreo interdicție de către magistrații de la Câmpulung Moldovenesc.
Ce s-a găsit la percheziții
Joia trecută, polițiști de la Sectorul Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Rădăuți, precum și de la Serviciul Economic al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, au descins la domiciliul lui Mihai Dorel Mehno, în vârstă de 26 de ani, din satul Bobeica.
Conform anchetatorilor, în locuință a fost depistată cantitatea de 12.018 pachete de țigări, de proveniență extracomunitară, bunuri ce trebuiau supuse regimului vamal. Din anchetă rezultă că țigările au fost procurate de tânăr, în vederea comercializării, prejudiciul calculat bugetului de stat fiind de 134.376 de lei. Cu ocazia aceleiași percheziții au fost descoperite și cele 950 de cartușe de armă letală de diferite calibre.
De asemenea, la domiciliul inculpatului au mai fost găsite un aparat de vedere pe timp de noapte, o lunetă, două cutii pentru stații de emisie-recepție, 5 cutii pentru încărcătoare stații emisie-recepție, precum și suma de 4.035 de euro, care, se bănuiește, ar proveni din activități infracționale.
Un amănunt important de precizat este că în ceea ce privește cantitatea de cartușe, din datele comunicate de Serviciul Arme al IPJ Suceava rezultă că aceasta este cea mai importantă captură din ultimii zece ani.
Deciziile diametral opuse ale magistraților
Imediat după percheziții, joi noapte, suspectul a fost introdus în arest, în baza ordonanței de reținere pentru 24 de ore. A doua zi, pe 13 noiembrie, în ciuda capturilor importante, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a respins propunerea de arestare preventivă, dispunând punerea în libertate imediată a inculpatului.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a făcut contestație, aceasta judecându-se ieri la Tribunalul Suceava. Magistrații de la Tribunal au infirmat în totalitate decizia judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc. Din liber ca pasărea cerului, inculpatul a ajuns arestat preventiv pentru 30 de zile, decizia fiind definitivă.
Suspiciuni de implicare în trafic cu muniție
Anchetatorii au considerat de la început că faptele sunt suficient de grave pentru a se impune arestarea preventivă. Pe lângă cantitatea mare de țigări deținută și aparatura care indică faptul că ar avea preocupări pe linia contrabandei, cantitatea de cartușe letale găsite este foarte mare, existând suspiciuni de implicare în trafic de muniție.
Față de inculpat s-a început urmărirea penală pentru comiterea infracțiunilor de „colectarea, deținerea, producerea, transportul, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia” și „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”.
Tânărul în vârstă de 26 de ani a respins toate acuzațiile care i s-au adus. El a invocat motive puerile, de genul că țigările au fost aduse pe proprietatea sa de o persoană necunoscută, fără a ști de existența acestora.






