Poliția municipiului Suceava a fost sesizată marți la amiază de Adriana G., de 56 ani, din localitate, administratorul unei asociații de proprietari, cu privire la faptul că la începutul lunii septembrie, persoane necunoscute au sustras contorul electric ce înregistra consumul efectuat cu iluminatul electric de pe casa scării a unui bloc de pe strada Calea Burdujeni.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada august-septembrie, locatarii au constatat lipsa contorului electric ce înregistra consumul de curent efectuat cu iluminarea spațiului comun al blocului, motiv pentru care au anunțat administratorul și abia marți acesta a sesizat poliția.
Cu ocazia cercetării la fața locului au fost identificate urme de secționare ale cablurilor electrice ce făceau conexiunile între contorul electric sustras și rețeaua electrică a blocului.
În urma audierilor și verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că autorii furtului pot face parte din locatarii blocului care au cunoștințe în domeniul electric sau din cei care au datorii la întreținere, fiind cunoscut că anterior comiterii furtului au existat neînțelegeri între locatari cu privire la timpul de iluminare a scării blocului.
„Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliției.