Decizie

Consiliul Județean Suceava a aprobat majorarea a șase taxe și tarife

Deliberativul județean sucevean a aprobat în ședința de ieri majorarea a șase taxe și tarife pentru anul 2013 care țin de competența Consiliului Județean. În cadrul ședinței, președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a ținut să precizeze că modificarea nivelului unor taxe și tarife, precum și actualizarea nivelului de impozitare s-a făcut în baza prevederilor unei Hotărâri de Guvern din data de 27 decembrie 2012. Nechifor a explicat că din totalul taxelor și tarifelor care țin de competența Consiliului Județean Suceava pentru anul 2013, doar în cazul a șase cazuri a fost necesară creșterea lor. Șeful administrației județene a mai precizat că nu este vorba despre o majorare a acestor taxe și tarife, ci de aducerea lor la nivelul minim prevăzut prin Hotărârea Guvernului României de la sfârșitul anului trecut.
Potrivit deciziei Consiliului Județean de ieri, taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism în mediul urban pentru clădirile cu o suprafață de peste 1.000 de metri pătrați a crescut de la 12 lei la 14 lei, iar taxa de furnizare de date de la Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Suceava se modifică de la 1 leu/persoană la 5 lei/persoană.
De asemenea, s-au majorat valorile de impozitare a clădirilor de la 806 lei/mp la 935 lei/mp în cazul clădirilor cu cadre din beton armat sau cu pereți exteriori din cărămidă arsă sau din orice materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic care au instalații de apă, canalizare, electrice și încălzire, și de la 478 lei/mp la 555 lei/mp în cazul acelorași clădiri, dar care nu au astfel de instalații. Pentru clădirile cu pereți exteriori din lemn, din piatră naturală, din cărămidă nearsă, din vălătuci sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic și/sau chimic cu instalații de apă, canalizare și încălzire, valoarea de impozitare a crescut de la 219 lei/mp la 254 lei/mp, iar pentru același tip de clădiri, însă fără aceste utilități, valoarea impozabilă a crescut de la 137 lei/mp la 159 lei/mp. Potrivit hotărârii CJ Suceava, au fost majorate valorile de impozitare și pentru clădirile anexe construite din materialele menționate anterior.
„Nu am modificat taxele pe ansamblu.Este vorba despre o modificare a unei taxă de furnizare date, un lucru pe care nu ni-l doream foarte mult, dar când o taxă este de 1 leu pentru a furniza anumite date informatice, probabil că nici munca și nici curentul nu pot fi acoperite din acel leu. Practic s-a adus acest nivel de la 1 leu la 5 lei, care asigură, dacă vreți, ca această taxă să nu fie în pierdere pentru stat. Noi nu câștigăm foarte mult din această taxă”, a declarat Cătălin Nechifor. El a mai adăugat că și în cazul modificării taxei pentru eliberarea certificatului de urbanism există puține situații în care s-au solicitat astfel de certificate pentru clădiri cu o suprafață mai mare de 1.000 de metri pătrați. „Dar și această creștere este de la 12 la 14 lei și nu cred că este o taxă crescută foarte mult. În rest plafoanele au rămas aceleași. Mai apare doar modificarea valorii de impozitare care s-a operat în conformitate cu Hotărârea de Guvern, și care pune în acord valoarea unei clădiri la nivelul actual, ținând cont de modificarea pieței imobiliare”, a explicat Nechifor, care a adăugat că modificarea acestor valori de impozitare va avea ca efect și o creștere a impozitului pe clădiri pe care îl vor plăti cetățenii.
Consilierii PDL au votat împotriva majorării celor șase taxe și tarife
Hotărârea Consiliului Județean prin care a fost aprobată majorarea celor șase taxe și tarife a fost adoptată cu 19 voturi pentru și zece împotrivă. Pentru modificarea acestor taxe și tarife au votat consilierii USL și PP-DD, voturile împotrivă aparținând consilierilor PDL. De altfel, liderul consilierilor PDL din deliberativul județean sucevean, Vasile Ilie, s-a declarat nemulțumit de creșterea acestor taxe și tarife. Ilie a subliniat că reprezentanții PDL vor vota anul acesta doar pentru creșterea pensiilor și salariilor, dar și pentru scăderea taxelor și impozitelor.

Recomandări

Vasile Rîmbu anunță parcometre ultramoderne în Suceava, după ce o localnică a reclamat că aparatele actuale „fură” la timpul de staționare

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan: „Ilie Bolojan nu a înțeles că reformele nu înseamnă doar tăieri, măriri de taxe și automat sărăcirea populației”

Prefectul Andronachi explică de ce este necesară reanalizarea hotărârilor privind locurile de parcare și taxele locale din Suceava

Polițiștii și procurorii fac cercetări pentru infracțiunea de ucidere a animalelor, fără drept, în cazul a trei adăposturi de câini din Suceava

Străpungerile rutiere din curțile școlilor Nr. 3 și ”Ion Creangă”, retrase de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie
Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie