Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat aprobarea unui sprijin financiar în valoare de peste 700.000 de lei pentru 65 de suceveni aflați în situații de extremă dificultate. Potrivit șefului administrației județene, fondurile sunt destinate familiilor afectate de incendii, persoanelor diagnosticate cu boli grave, precum și părinților care încearcă să asigure tratamente și îngrijiri medicale pentru copiii lor bolnavi.
„Vorbim despre familii afectate de incendii, persoane diagnosticate cu boli grave, părinți care luptă pentru copiii lor bolnavi și au nevoie urgentă de sprijin financiar”, a declarat Gheorghe Șoldan. Cea mai mare parte a sumei aprobate va merge către sprijinirea a zece familii ale căror locuințe și gospodării au fost distruse parțial sau total în urma unor incendii. Familiile sunt din mai multe localități din județ, printre care Bogdănești, Vatra Moldoviței, Putna, Forăști, Costâna, Șaru Dornei, Bădeuți și municipiul Suceava. Printre beneficiari se află și familia Brânză din comuna Putna, care are trei copii și care a rămas fără locuință în urma unui incendiu devastator.
Președintele Consiliului Județean Suceava a subliniat că aceste ajutoare nu pot acoperi în totalitate pagubele și dificultățile prin care trec beneficiarii, însă reprezintă un sprijin necesar în momente critice. „Prin acest sprijin financiar nu putem să rezolvăm în totalitate cazurile, dar putem întinde o mână de ajutor și mi se pare normal să o facem”, a încheiat Gheorghe Șoldan.






