Penitenciarul de Maximă Siguranță Gherla a introdus sistemul de convorbiri online pentru deținuți, aceștia având dreptul la patru discuții video pe lună, cu o durată de câte 15 minute, cu rudele aflate în alte penitenciare din țară, informează Mediafax.Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Gherla, Dan Donciu, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX că scopul noii măsuri este de a facilita și menține legăturile deținuților cu familiile lor.”Penitenciarul Gherla a introdus sistemul de convorbiri online pentru deținuți cu scopul de a facilita și menține legăturile acestora cu familiile. Deocamdată, deținuții de la noi pot lua legătura online cu rude care sunt în alte penitenciare din țară, prin intermediul unui calculator dotat cu cameră video și care are conexiune la internet. Au dreptul la astfel de convorbiri online de câte 15 minute de patru ori pe lună”, a spus Donciu.


