Lupte greco-romane

Comportare meritorie a sportivilor rădăuțeni la Campionatul Național de juniori I

Etapa de lupte de la Rădăuți a fost extrem de disputată
Etapa de lupte de la Rădăuți a fost extrem de disputată

Sala de sport a municipiului Rădăuți a găzduit, în week-end-ul trecut, etapa I din Campionatul Național destinat juniorilor I la lupte greco-romane – echipe, competiție care a reunit aproape 20 de cluburi din țară. Mai exact, la concursul care s-a derulat pe parcursul a trei zile, au participat 134 de sportivi care au luptat la toate categoriile cuprinse între 48 și 120 de kg. În afara sportivilor din Rădăuți și Suceava, în concurs au mai intrat reprezentanți ai cluburile bucureștene Steaua, Rapid, Dinamo, dar și de la Arad, Oradea, Satu-Mare, Slatina, Râmnicu Vîlcea, Pitești, Timișoara, Brașov, Constanța, Medgidia, Tulcea, Bacău, Piatra Neamț și Botoșani. Clasamentul etapei de la Rădăuți este următorul: I. CS Arad; II.CSM „Bucovina”-CSS Rădăuți; III.LPS Botoșani.
Directorul Clubului Sportiv Municipal „Bucovina” Rădăuți, Călin Nica, a declarat: „Sunt foarte mulțumit de prestația elevilor antrenorilor Ștefan Rusu, Viorel Hânțari și Mihai Haiura și cred că tinerii rădăuțeni deja au luat o opțiune serioasă pentru turneul final. Urmează etapele de la Arad și de la Tulcea, așteptăm rezultate cel puțin la fel de bune de la sportivii noștri”.

Recomandări

Rezultate meritorii pentru sportivii antrenați de sensei Ovidiu Sfetcu la Campionatul Național de Karate Interstiluri