Companiile românești au comenzi de muniție și armament de 215 milioane de dolari



Companiile românești din domeniul apărării au contractat, în prima jumătate a anului, comenzi pentru muniție și armament în valoare de circa 215 milioane dolari, care le asigură producția până în 2019, unele dintre acestea urmând să funcționeze la capacitate maximă de producție, informează Mediafax.”Valoarea contractelor încheiate în prima parte a anului este aproximativ egală cu valoarea însumată a exporturilor din ultimii 3 ani. Sunt companii: Uzina Mecanică Sadu, Uzina Mecanică Cugir, Fabrica de Arme Cugir, Uzina Mecanică Mija și Carfil Brașov care vor atinge capacitatea maximă de producție și în același timp un grad mare de ocupare a forței de muncă”, arată Ministerul Economiei, într-un comunicat.Industria este dependentă de piața externă, atât în ceea ce privește aprovizionarea cu materii prime, materiale, subansamble sau componente cât mai ales din punct de vedere al desfacerii, în condițiile în care peste 80% din producție este destinată exportului.Cifra de afaceri a companiilor din domeniul apărării a crescut în primul semestru cu 13%, la 309,1 milioane lei, iar exporturile au urcat față de aceeași perioadă a anului trecut cu 31,7%, la 284 milioane lei.



Recomandări