Companiile cu capital majoritar sau integral de stat vor fi monitorizate mai strict pentru reducerea arieratelor și creșterea gradului de profitabilitate, iar salariile vor fi majorate la nivelul acestor companii în raport cu nivelul de productivitate, a declarat ministrul Finanțelor, Gheorghe Pogea.
El a amintit, la finalul ședinței de ieri a Guvernului, că aceste proceduri sunt prevăzute în acordul de împrumut convenit de autoritățile române cu Fondul Monetar Internațional.
„Una dintre condițiile agreate cu FMI este ca majorarea salariilor pentru companiile de stat care vor înregistra profit să fie făcută în strânsă legătură cu creșterea productivității muncii. Întreprinderile cu capital majoritar de stat sau la care statul este unic acționar vor fi supuse unei proceduri de monitorizare al cărei scop este îmbunătățirea performanțelor, care trebuie să se regăsească în ultimă instanță în reducerea arieratelor între companii, reducerea arieratelor în economie și creșterea profitabilității”, a spus Pogea.
Ministrul a amintit că legea salarizării unitare în sectorul public nu va fi aplicată și la nivelul întreprinderilor cu capital de stat, deoarece angajații acestora au contract individual de muncă și nu sunt considerați ca fiind bugetari.
Guvernul a luat act, în ședința de ieri, de scrisoarea Fondului Monetar Internațional prin care este aprobat acordul de împrumut convenit cu România, documentul urmând să fie transmis FMI și Comisiei Europene pentru a fi aprobat de board-urile celor două instituții.
Autoritățile române au convenit, la finele lunii martie, cu reprezentanții FMI asupra unui acord stand-by pe doi ani cu instituția financiară pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanțare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, Banca Mondială și BERD urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.