Companiile de stat vor fi monitorizate strict, iar salariile vor crește în raport cu productivitatea



Companiile cu capital majoritar sau integral de stat vor fi monitorizate mai strict pentru reducerea arieratelor și creșterea gradului de profitabilitate, iar salariile vor fi majorate la nivelul acestor companii în raport cu nivelul de productivitate, a declarat ministrul Finanțelor, Gheorghe Pogea El a amintit, la finalul ședinței de joi a Guvernului, că aceste proceduri sunt prevăzute în acordul de împrumut convenit de autoritățile române cu Fondul Monetar Internațional.
Guvernul a luat act, în ședința de joi, de scrisoarea Fondului Monetar Internațional prin care este aprobat acordul de împrumut convenit cu România, documentul urmând să fie transmis FMI și Comisiei Europene pentru a fi aprobat de board-urile celor două instituții.
Autoritățile române au convenit, la finele lunii martie, cu reprezentanții FMI asupra unui acord stand-by pe doi ani cu instituția financiară pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanțare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, Banca Mondială și BERD urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.