FOTBAL CLUB CETATEA

Colban a semnat pe 3 ani cu Suceava

Colban a semnat pe 3 ani cu Suceava
Colban a semnat pe 3 ani cu Suceava

Oficialii Cetății au dat o adevărată lovitură pe piața transferurilor prin înregimentarea botoșăneanului Vespazian Colban (foto). Atacantul în vârstă de 29 de ani a venit la Suceava ca urmare a unui schimb de jucători între cele două grupări rivale, în locul lui Colban ajungând la FC Botoșani mijlocașul Marius Sitaru. Colban a semnat ieri dimineață un contract pe 3 sezoane cu FC Cetatea, după care a plecat spre Câmpulung Moldovenesc, unde s-a alăturat lotului pregătit de Marian Pană. „Colban este un jucător care nu mai are nevoie de nici o prezentare. Chiar în această vară a fost dorit de multe cluburi din eșalonul secund, dar a dat dovadă de caracter și s-a ținut de o mai veche promisiune, alegând Suceava în detrimentul unor oferte mai generoase. Acum pot spune că avem în sfârșit un lot cu adevărat valoros, iar dacă va reveni și Roberto, putem să ne declarăm cu adevărat mulțumiți”, a precizat președintele grupării sucevene, Dumitru Moldovan.

Recomandări

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan

Echipa de handbal a Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava a cucerit al nouălea titlu universitar consecutiv

Ghiță Păcurariu, omul legat 15 ani de echipa națională de fotbal a României, se mulțumește în prezent cu meciurile de pe Areni