Administratorul public al județului Suceava, Petru Luhan, a precizat că administrația județeană va participa la elaborarea Strategiei Regionale de Export în Regiunea de Export Nord-Est. Declarația a fost făcută după ce Petru Luhan a participat la o întâlnire organizată de Ministerul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri împreună cu Camera de Comerț și Industrie Bacău, în cadrul căreia s-a dezbătut problema elaborării în parteneriat public – privat a unei astfel de strategii.
„Cel mai important lucru în elaborarea unei strategii de export este prioritizarea ariilor de dezvoltare a produselor de export. Dacă aceasta nu este făcută în modul cel mai adecvat, resursele vor fi alocate ineficient, iar ariile economice cu potențial mare vor suferi și, prin urmare, dezvoltarea economică a acestor zone va fi limitată”, a declarat Luhan.
El a adăugat că elaborarea unei strategii de export în parteneriat public – privat este absolut necesară pentru creșterea competitivității județelor din Regiunea Nord – Est la nivel internațional.
„Este absolut necesar să elaborăm o astfel de strategie, având în vedere că exportul este un motor esențial al dezvoltării regionale în contextul globalizării și integrării, context în care crește inclusiv competiția între regiuni”, a spus Petru Luhan.
Unul dintre obiectivele strategiei de export este definirea unor branduri unice în România
Administratorul public al județului a precizat că în urma întâlnirii de la Ministerul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, s-a constituit un grup de lucru condus de un coordonator regional, grup ce va elabora o foaie de parcurs în realizarea Strategiei Regionale de Export a Regiunii Nord – Est.
El a mai spus că printre obiectivele urmărite prin această strategie se numără definirea de produse sau branduri unice, puternice, în România, îmbunătățirea accesului la informații calificate în domeniul exportului, adăugarea unui plus de valoare în procesul de producție, precum și dezvoltarea exporturilor prin intermediul folosirii eficiente a unor resurse precum biomasa și dezvoltarea unor activități, cum ar fi agricultura sau silvicultura.
Proiecte
CJ Suceava participă la elaborarea Strategiei Regionale de Export






