Circulația pe DN 7 – Valea Oltului, între Veștem (județul Sibiu) și Râmnicu Vâlcea (județul Vâlcea), a fost închisă, luni, din cauza pericolului producerii de alunecări de zăpadă de pe versanți, în condițiile în care deja au avut loc căderi masive de zăpadă pe carosabil.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Vâlcea, Alina Teodorescu, circulația pe DN 7 – Valea Oltului, între Veștem (județul Sibiu) și Râmnicu Vâlcea (județul Vâlcea), a fost oprită, luni, din cauza unor căderi masive de zăpadă pe carosabil, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Luni, până la ora prânzului, au fost mai mult de cinci avalanșe de zăpadă de pe versanți, unele dintre ele de mari dimensiuni, și au blocat ambele sensuri de mers. În zonă a nins abundent și s-a depus un strat mare de zăpadă pe versanți, existând pericolul producerii de noi alunecări de zăpadă. În aceste condiții, s-a luat decizia închiderii circulației între Veștem și Râmnicu Vâlcea, de la ora 13.00”, a declarat Alina Teodorescu.
Potrivit acesteia, nicio mașină nu a fost surprinsă de zăpadă și nu există persoane rănite, dar utilajele de deszăpezire nu au reușit să facă față căderilor masive de zăpadă de pe versanți.
Potrivit reprezentanților Poliției Județene Vâlcea, restricția de circulație pe Valea Oltului se va menține până la înlăturarea pericolului căderilor de zăpadă.
Pe de altă parte, Alina Teodorescu a precizat că traficul în zona centurii ocolitoare a localității Călimănești, blocat după ce un camion a derapat și a ajuns de-a latul drumului, a fost deblocat, dar sunt multe TIR-uri staționate în zonă.
Potrivit reprezentanților Poliției Județene Sibiu, echipaje ale Poliției Rutiere din acest județ s-au deplasat la punctul de control Veștem, pentru a nu permite accesul mașinilor pe Valea Oltului.
Șoferii sunt îndemnați să aleagă ruta ocolitoare, pe DN 1, prin Brașov, către București.