Medicul chirurg Constantin Ploscaru, cercetat de polițiști și procurori după ce a atacat cu un bisturiu, în sala de operație, un alt medic chirurg, a fost membru PRM și a candidat în alegerile parlamentare din 2012 din partea acestei formațiuni, sub sloganul „Tai în carne vie corupția și minciuna”, informează Mediafax.Potrivit blogului săi de campanie din 2012, Constantin Ploscaru a candidat pe listele PRM pentru un loc în Camera Deputaților. Sloganurile sale de campanie au fost „Eu tai în carne vie corupția și minciuna” și „Vreau să fiu un medic pentru Sănătatea Economică și Morală a Vâlcii!”.Tot pe blogul său de campanie, medicul și-a făcut și o scurtă prezentare, afirmând că este „creștin-ortodox convins”. „Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți”, scria medicul despre convingerile sale.




