Pildă creștină

Cheia potrivită

La un călugăr a venit o femeie să-i ceară ajutorul, fiindcă nu avea înțelegere în casă.
– Ce-ai făcut în această situație, a întrebat-o călugărul?
– Am încercat să-mi conving bărbatul, certându-l.
– Când ați avut iar probleme, ce-ai mai făcut?
– Același lucru, i-a răspuns din nou femeia. I-am reproșat și l-am certat. Și de fiecare dată am făcut la fel.
Atunci, călugărul a scos o grămadă de chei și dându-i una femeii a rugat-o să deschidă ușa din fața lor. A încercat femeia, dar, nepotrivindu-se cheia respectivă, i-a cerut călugărului altă cheie.
– Poate n-ai știut cum să deschizi, i-a spus călugărul, mai încearcă!
Dar oricât s-a străduit femeia, nu a putut deschide.
– Părinte, dați-mi toată grămada de chei și aflu eu care-i cea potrivită – l-a rugat aceasta. Privind-o cu căldură, duhovnicul i-a răspuns:
– Acum înțelegi ce-am vrut să-ți dovedesc? Cum nu poți tu deschide acea ușă cu o cheie nepotrivită, oricât ai încerca, tot așa nu poți deschide sufletul bărbatului tău cu aceeași vorbă de ceartă cu care încerci mereu. Caută cheia potrivită și, dacă o vei găsi, sigur vei putea deschide!
„Învățăturile date cu forța nu pot dăinui în suflete, pe când învățăturile primite în suflet cu plăcere și cu bucurie rămân de-a pururi”.

Recomandări

Ritm lent de judecare în procesul care îl privește pe autorul unui accident dramatic, petrecut exact acum un an

Emil Ursu: „Expoziția Ștefan Luchian de la Suceava reprezintă un moment istoric, este singura din România organizată în acest an”

Vasile Rîmbu anunță parcometre ultramoderne în Suceava, după ce o localnică a reclamat că aparatele actuale „fură” la timpul de staționare