Anchetă poliție

Chef dat într-un apartament din Suceava, transformat în răfuială și violare de domiciliu

O petrecere dată într-un apartament din Suceava a degenerat în bătaie, poliția demarând o anchetă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu.
Sâmbătă noapte, Daniel Jitariu, în vârstă de 26 de ani, din municipiul Suceava, și-a invitat acasă mai mulți prieteni, printre care și Lucian Botoșan, de 27 de ani, și Andrei Drăgoi, în vârstă de 20 de ani, și ei din municipiul Suceava. După ce au consumat alcool, ultimii doi s-au încăierat, tânărul de 20 de ani părăsind apartamentul.
Conform anchetei poliției, în jurul orei 3.30, Andrei Drăgoi a revenit la apartament, înarmat cu un par din lemn, însoțit de încă doi tineri, unul de 22 și unul de 17 ani. Cei trei au tăbărât pe tânărul cu care Drăgoi avusese inițial un conflict, lovindu-l cu pumnii și picioarele până l-au pus la pământ.
Lucian Botoșan, tânărul bătut, a ajuns la Spitalul Județean Suceava cu traumatism cranio-facial, plagă contuză frontală-parietală dreapta, plagă superioară buza dreapta, fără a necesita internarea.
Poliția continuă ancheta pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs agresiunea. Dacă tânărul bătut a depus plângere penală pentru lovire sau alte violențe, proprietarul locuinței a reclamat infracțiunea de violare de domiciliu.

Recomandări

15 ani de închisoare pentru un sucevean implicat într-un transport de cocaină și de canabis de 150.000 de euro

Un pervers închiria apartamente în Suceava unde filma partide de sex cu o fată de 15 ani, dar și discuții pe videochat cu minori

Cinci bătăuși, condamnați pentru o agresiune criminală de acum 8 ani, cu rupturi de organe și 11 coaste rupte. Agresorii nu au ajuns nici acum la pușcărie

Încă o speranță s-a făcut praf pentru primarul suspendat din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, care rămâne în arest la domiciliu