Ce simbolizează scoaterea Sfintei Evanghelii în mijlocul Bisericii?

Evanghelie. Foto: crestinortodox.ro
Evanghelie. Foto: crestinortodox.ro

Utrenia este una dintre cele șapte Laude Bisericești și reprezintă slujba „răsăritului”, momentul în care credinciosul își îndreaptă primele gânduri către Dumnezeu, după scularea din somnul nopții. Ea ne amintește de Patimile Domnului, de la miezul nopții până în ziuă.
Citirea Evangheliei reprezintă momentul central al Utreniei. Duminica se citește una dintre cele 11 Evanghelii ale Învierii; în număr de 11 deoarece au fost 11 arătări și 11 apostoli, după căderea lui Iuda. Duminica este și ziua din săptămână în care se sărbătorește întotdeauna Învierea Domnului. Preotul care citește din Sfântul Altar pericopa evanghelică îl simbolizează pe îngerul care a vestit femeilor mironosițe Învierea lui Hristos.
Scoaterea Sfintei Evanghelii spre închinare credincioșilor exprimă arătarea lui Hristos după Învierea Sa, moment în care cei prezenți își exprimă evlavia și râvna de a fi prezenți în casa Domnului, încă de dimineață.
După acest moment solemn, se cântă imnul Învierea lui Hristos, a cărui alcătuire îi este atribuită Sfântului Ion Damaschin. (Sursa: Doxologia.ro)

Recomandări

Calea Sfinților– Procesiune cu Moaștele Sfinților Mucenici Epictet și Astion de sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie în Municipiul Fălticeni

Două săptămâni de sărbătoare la Fălticeni. Concerte, tradiții, competiții sportive și evenimente pentru întreaga familie, la Zilele Municipiului

Împreună pentru comunitate și valori creștine: Sărbătoarea de suflet și comuniune etnică în Parohia Argel