CE a revizuit în urcare prognoza de șomaj pentru România în 2009, de la 7% la 8%



Comisia Europeană (CE) a revizuit în urcare prognoza de șomaj pentru România în 2009, la 8%, de la 7% în ianuarie, potrivit datelor prezentate luni de Executivul Uniunii Europene. În urma frânării activității economice, rata șomajului va crește la circa 8% în 2009, cu o atenuare ușoară, la 7,7%, în 2010, de la minimul record de 5% înregistrat anul trecut, se arată în Prognoza Economică de Primăvară a CE.
În prognoza interimară de iarnă din ianuarie, CE estima o rată a șomajului de 7% în 2009 și 6,9% în 2010.
Ministrul Muncii, Marian Sârbu, a declarat la 23 martie că numărul șomerilor va fi mai mare cu 200.000 – 300.000 de persoane față de estimarea inițială, de 525.000 de șomeri.
Guvernul a decis, la 19 martie, să extindă cu trei luni perioada de acordare a indemnizației de șomaj, iar angajatorul și salariații vor fi scutiți de la plata contribuțiilor de asigurări sociale pe durata întreruperii temporare a activității, pentru un interval de trei luni.