Pentru că s-au codit să plătească gunoiul, dar au criticat pe rupte că acesta îi copleșește, câmpulungenii au pus împins municipalitatea să gândească o nouă taxă.
Edilii locali vor supune atenției Consiliului Local în această lună introducerea unei taxe speciale de salubrizare. Viceprimarul Mihăiță Negură a explicat că în anul 2008, de pildă, doar șase agenți economici aveau contracte pentru ridicarea gunoiului. În prezent au astfel de contracte 8500 de abonați persoane fizice și 280 de agenți economici, ceea ce reprezintă însă doar o mică parte dintre cei ce ar trebui să plătească serviciile specializate. Taxa specială de salubrizare a fost stabilită, deocamdată orientativ, în proiectul ce va fi discutat în Consiliul Local, la 4,5 lei/persoană/lună pentru persoane fizice și 50 lei/mc de gunoi colectat/lună pentru persoane juridice.
Inițiatorii vor mai propune ca în familiile cu mai mult de patru persoane taxa de salubrizare să fie de 18 lei/lună. Calculul se va face pe baza unei declarații de impunere, iar în cazul nedepunerii declarației, obligația de plată ar putea fi stabilită din oficiu.
Măsuri
Câmpulungenilor li se pregătește o taxă de salubrizare
Recomandări
Colectarea separată a deșeurilor de către populație este esențială pentru o reciclare performantă și poate duce chiar și la o reducere a taxei de salubrizare
Indivizi care racolau fete vulnerabile, inclusiv minore, și le obligau să se prostitueze au aflat care le sunt condamnările
O nouă ediție a titlurilor de stat „Tezaur” cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50% pe an
Separarea corectă la sursă este cheia unei gestionări eficiente a deșeurilor în municipiul și județul Suceava
Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, susține că decizia Guvernului de majorare a taxelor locale a avut un efect invers, cu încasări mai mici la bugetul local
Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizare





