Astăzi

Campionatul Național de Alergare Montană, la Vatra Dornei

Astăzi, în municipiul Vatra Dornei se va desfășura cea de-a IV-a ediție a Campionatului Național de Alergare Montană și a III-a ediție organizată în orașul stațiune.
Conform organizatorului principal, atletul sucevean Cristian Prâsneac, multiplu medaliat la concursurile de alergare montană din țară și în străinătate, la competiție s-au înscris peste 150 de participanți din întreaga țară, care vor concura la patru categorii: juniori, junioare, seniori și senioare. Județul Suceava va avea un singur reprezentant, Marius Hascioschi, sportiv legitimate la CSS Gura Humorului.
La această competiție naționala vor participa multe nume sonore, precum Ancuța Bobocel, participantă la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale și Europene, și campionul en-titre la seniori Constantin Ifrim, legitimate la Clubul Știința Bacău. La categoria junioare va lua startul și dubla campioana europeană Denisa Dragomir.
Startul va fi dat la ora 10.00, din fața Primăriei Vatra Dornei, urmând ca traseul să se desfășoare pe dealul Runc din localitate, sosirea fiind programata tot în fața primăriei.
Organizatorii sunt Primăria municipiului Vatra Dornei, Clubul Sportiv Municipal “Dorna” Vatra Dornei și Federația Română de Atletism.

Recomandări

Eco-destinația Țara Dornelor oferă în această vară circuite turistice de o zi cu ghizi locali și transport organizat

Din această vară, eco-destinația Țara Dornelor oferă circuite turistice de o zi cu ghizi locali și transport organizat
Din această vară, eco-destinația Țara Dornelor oferă circuite turistice de o zi cu ghizi locali și transport organizat

Țara Dornelor devine prima destinație montană din județ în care se implementează un amplu proiect pentru curățirea râurilor de materiale plastice

Țara Dornelor devine prima destinație montană din județ în care se implementează un amplu proiect pentru curățirea râurilor de plastic
Țara Dornelor devine prima destinație montană din județ în care se implementează un amplu proiect pentru curățirea râurilor de plastic

Ziua Universală a Iei va fi sărbătorită la Vatra Dornei printr-un eveniment dedicat tradiției și portului popular

Omagiu emoționant la Școala Gimnazială Nr. 4 din Vatra Dornei, la pensionarea profesoarei Ancuța Voivod după 46 de ani dedicați educației

Primarul Marius Rîpan și șeful inspectoratului sucevean, prof. Ciprian Anton, au fost alături de profesoara Ancuța Voivod
Primarul Marius Rîpan și șeful inspectoratului sucevean, prof. Ciprian Anton, au fost alături de profesoara Ancuța Voivod