Cadrele didactice amenință cu boicotarea examenelor și grevă, nemulțumiți de eliminarea sporurilor



Sindicatele din educație amenință cu boicotarea examenelor naționale și cu grevă generală, nemulțumite că în urma discuțiilor de ieri s-a condiționat eliminarea articolului privind reducerea cheltuielilor de personal de renunțarea la salariul de merit, fondul de premiere și sporul de antenă. Președintele executiv al Federației „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat ieri, după discuțiile de la Ministerul Muncii, că reprezentanții cadrelor didactice nu susțin proiectul de ordonanță privind eliminarea sporurilor, deoarece acesta diminuează grav veniturile salariale ale personalului din învățământ, încălcând o lege organică, respectiv Statutul cadrelor didactice.
„Până la această oră nu există nici un acord, nu se poate încheia niciun acord, respingem actualul proiect de ordonanță de urgență și ne vom întâlni, mâine (marți – n.r.), toate federațiile din învățământ, pentru a lua o decizie privind următoarele forme de protest. Este posibil să ajungem la grevă generală și la blocarea examenelor naționale. La întâlnirea de mâine i-am invitat și pe premierul Boc, președintele Senatului, Mircea Geoană, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, vicepremierul Dan Nica și președintele Traian Băsescu”, a spus Marius Nistor.
Liderul Federației „Spiru Haret” a subliniat faptul că reprezentanții Ministerului Muncii le-au propus sindicaliștilor să renunțe la trei articole, cele care privesc salariul de merit, fondul de premiere și sporul de antenă pentru ca articolul 20 cu privire la reducerea cheltuielilor de personal să fie eliminat din proiectul de ordonanță.
Președintele CNSLR Frăția, Marius Petcu, care a venit la întâlnire după aproximativ trei ore de la începere, a declarat că urmează ca sindicatele și Ministerul Muncii să semneze o minută, care va fi asumată politic, cu privire la ce s-a discutat până în prezent pe acest proiect de ordonanță.
Petcu a spus că Ministerul Muncii va încerca să transfere problemele specifice diferitelor categorii la ministerele de care aparțin, respectiv Ministerul Educației, Ministerul Sănătății și Ministerul de Interne, urmând apoi ca o decizie finală să fie luată la nivel de prim-ministru.
„Ministrul muncii vrea să coreleze aceste negocieri pe proiectul de ordonanță privind eliminarea sporurilor și indemnizațiilor cu viitoarele discuții cu privire la legea unică de salarizare și la majorarea salariilor bugetarilor. Vor fi reacții dure din partea sindicatelor dacă proiectul de ordonanță ajunge în această formă în Guvern, dar nu cred că va intra în această formă, ci responsabilitățile vor fi transferate la ministerele specifice diferitelor categorii de bugetari”, a mai spus Marius Petcu.
Primul-ministru Emil Boc a declarat, săptămâna trecută, că Guvernul nu-și poate justifica existența dacă nu va lua măsuri pentru eliminarea problemelor de eficiență economică și îmbunătățire a raportului dintre consum și producție.
„Din nefericire, prea mult din acești ani de după 1989 am consumat mai mult decât am produs. Suntem și acum într-o asemenea situație, consumăm mai mult decât producem. Guvernul are forța și capacitatea de a lua măsuri active, chiar dacă nu vor fi întotdeauna foarte populare sau foarte plăcute pe termen scurt. Aceste măsuri structurale trebuie luate acum, chiar dacă este criză – criza poate fi un factor pozitiv din acest punct de vedere – poate fi poate ceasul al 12-lea pentru fiecare dintre noi, să ne trezim că nu mai putem merge la infinit cu aceeași politică, de a consuma mai mult decât producem, de a da salarii, sporuri, beneficii, indemnizații acolo unde nu se justifică. Ele trebuie date acolo unde se justifică, pe bază de competență și profesionalism”, a spus Boc.
Proiectul de Ordonanță de urgență privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar a fost pus, în 27 februarie, în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Muncii.
În proiect se arată că vor fi sistate sporuri salariale pentru funcționari, salariile de merit nu vor mai fi acordate bugetarilor în acest an, iar sporul de radiații va fi plătit în funcție de cât de necesare sunt instalațiile emițătoare pentru activitatea instituțiilor.
Banca Mondială a recomandat autorităților române ca, pe termen scurt, să limiteze creșterea salariilor la inflație, să înghețe angajările și să înceapă un plan multianual de eliminare a sporurilor, arătând că lipsa unei strategii salariale coerente a permis sindicatelor să aibă solicitări excesive.