Borbely: România este una dintre cele mai prietenoase țări din UE privind energia regenerabilă



Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, susține că România este, în prezent, „una dintre cele mai prietenoase țări din UE privind energia regenerabilă”, afirmând că au fost depuse spre finanțare peste 250 de proiecte în acest domeniu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ministrul Mediului a declarat, miercuri, la Zalău, la o întâlnire cu reprezentanți ai autorităților locale, că România este, în prezent, „una dintre cele mai prietenoase țări din UE privind energia regenerabilă”.
„Dacă vorbim despre energia regenerabilă, în momentul de față România este una dintre cele mai prietenoase țări din Uniunea Europeană privind energia regenerabilă. La acest capitol, acordăm subvenții importante de la Ministerul Economiei pentru proiecte deja depuse, dăm subvenții de la Fondul de Mediu. România trebuie să ajungă ca în 2020 să aibă 24 la sută energie regenerabilă produsă”, a spus Borbely.
Potrivit acestuia, în prezent sunt depuse spre finanțare 257 de proiecte înaintate de companii care investesc în energie regenerabilă.
Borbely a caracterizat situația celor 257 de proiecte ca fiind una bună, dar a precizat că „România trebuie să analizeze și să decidă cum va gospodări posibilitățile” din domeniul energiei verde.
Ministrul Ministrul, Laszlo Borbely, și ministrul Economiei, Lucian Bode, au făcut, miercuri, o vizită în Sălaj, unde s-au întâlnit cu reprezentanții administrațiilor locale, cu ai Consiliului Județean și ai Prefecturii.