Premierul Boc susține organizarea la București a unui teledon pentru sprijinirea italienilor care și-au pierdut casele în urma cutremurului înregistrat în urmă cu două săptămâni, în orașul L’Aquila, declarând că Guvernul se va implica pentru ca identitatea românilor să fie precpeută corect în Italia Șeful Guvernului s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanți ai comunității românești în Italia, printre care și Ramona Bădescu, și a asigurat că vor fi făcute toate demersurile pe linie politico-diplomatică, dar și pe linie educațională, de muncă și afaceri sociale, pentru ca cetățenii români aflați în Italia să primească sprijinul de care au nevoie.
„Șeful Executivului i-a asigurat pe cei prezenți de tot sprijinul pe care Guvernul îl poate oferi pentru ca identitatea poporului român să fie percepută corect în Italia. În acest sens, premierul a considerat că este binevenită propunerea consilierului onorific al primarului Romei pentru comunitatea românească, Ramona Bădescu, de a se organiza la București un teledon cu scopul de a-i ajuta pe italienii care și-au pierdut casele în urma cutremurului din 6 aprilie, din orașul L’Aquila”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
El a arătat totodată că Guvernul va pune la dispozție în acest an 100 de locuri în taberele de odihnă din țară pentru elevii români din Italia.
„Trebuie să ne susținem reciproc oriunde am fi în lume. Pentru toți a fost greu să facem față provocărilor legate de imagine și m-am bucurat să văd că ați promovat în media evenimente de calitate și personalități ale țării noastre”, a spus Boc în cadrul întâlnirii.
Premierul a amintit în același timp că respectarea legislației statului italian este o condiție obligatorie pentru ca membrii comunității românești să se integreze cât mai bine în societate și a fi respectați de către italieni.
El a menționat rolul important al Bisericii Ortodoxe Române în păstrarea și promovarea identității românești, arătând că statul român a contribuit cu sume consistente la achiziționarea terenului și clădirii care găzduiește Episcopia Ortodoxă Română din Italia.
Un seism de 5,8 grade pe scara Richter s-a produs în 6 aprilie, în Italia, și s-a soldat cu circa 300 de morți, iar aproape 58.000 de persoane au rămas fără adăpost, 34.000 dintre acestea fiind cazate în corturi și altele în hoteluri sau la rude.
Doar circa 55% dintre cele 10.500 de locuințe și clădiri expertizate după producerea cutremurului au fost declarate locuibile.