Boc refuză să răspundă presei: Să vă obișnuiți cu un premier care nu mai susține declarații oricând



Premierul Emil Boc a refuzat să răspundă, miercuri, întrebărilor presei privind situația politică actuală, spunându-le jurnaliștilor că trebuie să se obișnuiască „cu un altfel de prim-ministru”, care nu va mai susține declarații de presă în orice loc, în orice moment și despre orice subiect.
„Va trebui să vă obișnuiți cu un altfel de prim-ministru, care nu mai dă declarații în orice loc, în orice moment, despre orice și oricum. Așa că v-aș ruga să înțelegeți că asta este rigoarea funcției pe care o am”, a spus Boc jurnaliștilor care îl întrebau despre remanierea Guvernului și conținutul discuțiilor sale de marți cu președintele Traian Băsescu.
Premierul a participat, miercuri, la un seminar economic, la finalul căruia a refuzat să răspundă întrebărilor presei, și la cel de-al XV-lea Congres al Conferinței Curților Constituționale Europene, unde a refuzat de asemenea să discute cu jurnaliștii. La Congresul Conferinței Curților Constituționale Europene, presa nu a fost lăsată să intre în sală pentru a urmări discursul premierului, iar organizatorii au încercat la final să împiedice ziariștii să se apropie de Boc pentru a-i adresa întrebări.
Premierul s-a întâlnit, marți, la Cotroceni, cu șeful statului. Întâlnirea a avut loc în condițiile în care se vehiculează informații conform cărora va avea loc în maximum o săptămână o remaniere guvernamentală și în condițiile în care este necesară numirea unui nou titular la Ministerul Muncii. De asemenea, există informații potrivit cărora este posibil ca Emil Boc să-și depună mandatul de prim-ministru.