Premierul l-a mandatat pe ministrul Justiției să discute cu Ministerul Finanțelor pentru „identificarea soluțiilor tehnice de realizare a cheltuielilor bugetare”, conducerea CSM, Înaltei Curți de Casație și Justiție și reprezentanții grefierilor fiind totodată invitați la discuții cu Emil Boc. „Primul-ministru l-a mandatat pe ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, să discute cu Ministerul Finanțelor identificarea soluțiilor tehnice pentru realizarea cheltuielilor prevăzute în legea bugetului de stat pentru Ministerul Justiției. În acest sens, s-a stabilit invitarea conducerii CSM și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și a conducerii federațiilor de grefieri la o întâlnire de lucru cu ministrul Justiției și primul-ministru, în săptămânile următoare”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Potrivit sursei citate, premierul a avut, marți, o întâlnire de lucru cu ministrul de resort, în care au fost discutate problemele structurale ale sistemului judiciar și soluțiile necesare „din perspectiva importanței sociale a acestui sector și a necesității progreselor în cadrul mecanismului de cooperare și verificare cu Comisia Europeană”.
„Primul-ministru subliniază atât importanța bunei funcționări a sistemului judiciar, cât și necesitatea ca toate sistemele instituționale ale țării să se plieze constrângerilor economice și financiare actuale”, se mai arată în comunicat.
Întâlnirile de lucru între premierul și ministrul Justiției pe marginea pachetului de măsuri propuse de minister vor continua în zilele următoare, până la stabilirea soluțiilor pentru rezolvarea arieratelor, a crizei de resurse umane, clarificarea regulilor privind salarizarea și a creării condițiilor pentru stingerea fenomenului proceselor deschise Ministerului Justiției de către personalul din sistemul judiciar.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat că centralizează toate documentele transmise de către instanțe și parchete, aspectele ridicate urmând a fi discutate la întâlnirea cu reprezentanții asociațiilor profesionale ale judecătorilor și procurorilor, programată pentru miercuri, 22 aprilie, și apoi puse în dezbatere în cadrul ședinței Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 23 aprilie.
Primul punct pe ordinea de zi a ședinței CSM de joi vizează memoriile adresate Consiliului de către Adunările generale ale judecătorilor privind acordarea, în mod nediscriminatoriu, a sporului de 50 la sută de risc și suprasolicitare neuropsihică judecătorilor, stabilirea unui termen limită pentru adoptarea unei legi a salarizării în sistemul judiciar, care să elimine discriminările salariale, accesul reprezentanților judecătorilor la grupul de lucru care elaborează legea unică de salarizare, trecerea bugetului instanțelor de judecată de la Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești la Consiliul Superior al Magistraturii sau la Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilirea unui prag minim pentru bugetul justiției, de cel puțin unu la sută din PIB pentru instanțe, care să asigure funcționarea în condiții decente a instanțelor și îndeplinirea actului de justiție.
Într-o declarație publică de săptămâna trecută, Consiliul Superior al Magistraturii constata o agravare fără precedent a riscului destabilizării echilibrului și funcționalității sistemului judiciar, atât ca urmare a perpetuării și accentuării problemelor salariale din sistem, cât și în urma intensificării atacurilor publice la magistrați.
CSM arată că evoluția sistemului judiciar din ultima perioadă – marcată, pe de o parte, de perpetuarea și accentuarea inechităților și situațiilor discriminatorii legate de salarizarea judecătorilor, procurorilor și personalului auxiliar din sistem și, pe de altă parte, de intensificarea „atacurilor publice vizând statutul magistraților” – au generat „o creștere exponențială a numărului de ieșiri din sistem”.
CSM critică și recenta diminuare a bugetelor Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, principalii ordonatori de credite din sistem. În opinia CSM, acest fapt „amplifică riscurile legate de perturbarea gravă a activității judiciare”, prin subfinanțarea acestora, mai ales că nici înainte de rectificarea negativă banii nu asigurau „într-o măsură satisfăcătoare” funcționarea sistemului.
În urmă cu o săptămână, la TVR, ministrul Cătălin Predoiu a declarat că eliminarea inechităților din justiție în ce privește plata persoanalului poate fi realizată, însă Ministerul Finanțelor trebuie să găsească „soluția tehnică”, întrucât „există fonduri”, iar soluția să fie discutată și renegociată cu sindicaliștii și cu Consiliul Superior al Magistraturii.
Demnitarul a explicat că situația din justiție, dacă nu se va tranșa, se va perpetua, iar în momentul de față dacă ar fi să se plătească drepturile restante ar însemna 51 la sută din bugetul total alocat Ministerului Justiției, respectiv 121 la sută din bugetul alocat pentru salarii.
În ultimele două săptămâni, grefieri din toată țara s-au aflat în grevă din cauza inechităților salariale.