Premierul Emil Boc a declarat, într-un interviu acordat lui Mihail Neamțu, că în prima zi de vacanță va dormi „toată ziua”, el precizând că nu a reușit să doarmă de foarte multă vreme.
Întrebat ce va face în prima zi de vacanță, Boc a răspuns: „M-am gândit de mult la acest lucru și încă nu mi-am dat un răspuns. Poate o să dorm toată ziua. Nu am reușit să dorm de foarte multă vreme”.
Premierul a spus că, din toate zonele României, cel mai mult îl odihnește Ardealul, el precizând că cea mai frumoasă amintire din Răchițele, comuna sa natală, este reprezentată de sărbătorile de iarnă.
„Niciodată sărbătorile de iarnă, de Crăciun, nu sunt atât de frumoase ca la țară, cu obiceiuri, tradiții”, a spus premierul.
El a mai arătat că face sport, dar atât cât îi permite timpul, la sală, între orele 23.00 și 24.00.
„Ar trebui să fac mai mult (sport – n.r.), dar nu am timp. Nu fac decât atât cât îmi mai permite, seara, pe la 11-12, pe la sală, câte o oră, două, pentru ca să-mi mențin cât de cât tonusul pentru că altfel e foarte greu să reziști stresului de fiecare zi”, a spus Boc.